Duminica „Femeilor mironosiţe” în parohia Sf. Ier. Grigorie Palama din Como
 

26 Aprilie 2015 | Viața în parohie

Cu toată bucuria am aşteptat şi ne-am pregătit pentru a prăznui „Dumnica Femeilor Mironosiţe”; considerăm că este important că fiecare moment din viaţa spirituală a Bisericii şi a credincioşilor ei să fie marcat după putinţă de enoriaşii ei, căci numai aşa se ajunge la a trăi cât mai profund bucuria Învierii în înţelesul ei deplin şi existenţial.

Sâmbătă seară l-am avut în mijlocul nostru pe pr. asit. dr. Liviu Petcu care a susţinut conferinţa „Rolul femeii în Biserică. O perspectivă a Sfinţilor Părinţi în actualitate”. Pe parcursul celor două ore şi jumătate ale expunerii şi ale întrebărilor şi răspunsurilor, părintele a arătat prin exemple biblice şi patristice rolul anumitor femei din Vechiul Testament în viaţa şi mântuirea poporului biblic. Apoi s-au evidenţiat virtuţile Maicii Domnului şi modelul pe care orice femeie trebuie să-l găsească în ea. S-a continuat cu amintirea câtorva momente din vieţile sf. Emilia, sf. Macrina, sf. Antuza, sf. Monica. Apoi s-au amintit de mamele voievozilor români şi de întâmplările pe care o parte dintre marii duhovnici contemporani le-au avut cu mamele lor; între altele s-au abordat problema avorturilor şi a metodelor contraceptive, diferenţa dintre familia biblică şi cea „modernă”, premise şi consecinţe ale îndepărtării de la exemplul de viaţă bisericească.

A doua zi am slujit cu pr. Liviu sf. Liturghie, la finalul căreia un grup de copilaşi a prezentat un mic program de cântece şi poezii dedicate mamei. La final am dăruit fiecărei doamne din biserică o felicitare şi un trandafir, urându-le să fie responsabile în viaţa de familie şi în orice activitate, să fie rugătoare şi să-şi educe copiii creştineşte, ca aşa să se asemenea „Femeilor mironosiţe”.

Citeşte alte articole despre: