Pelerinaj în Grecia
 

1 Septembrie 2015 | Pelerinaje

Cu ajutorul bunului Dumnezeu Cel în Treime închinat, al Maicii Sale si al multor Sfinți o parte din credincioșii parohiei „Sf. Ierarh Grigorie Palama” din Como în perioada 5-8 iunie am participat la pelerinajul organizat de Centrul de Pelerinaje al Episcopiei în Grecia.

Cu ajutorul bunului Dumnezeu Cel în Treime închinat, al Maicii Sale si al multor Sfinți o parte din credincioșii parohiei „Sf. Ierarh Grigorie Palama” din Como în perioada 5-8 iunie am participat la pelerinajul organizat de Centrul de Pelerinaje al Episcopiei în Grecia. În cele 4 zile am avut bucuria de a ne închina la multe moaște de sfinți, de a ne ruga împreună și de a descoperi comori ale Ortodoxiei dătătoare de multă mângâiere. În prima zi ne-am închinat la o parte din moaștele sf. ier. Grigorie Palama, ocrotitorul parohiei noastre, după care am adus slavă lui Dumnezeu la raclele sfinților Vasile Mărturisitorul, cuv. David, sf. Teodora și sf. mare mucenic Dimitrie. A doua zi bucuria noastra a fost mărită de participarea la sf. liturghie săvărșită de pr. paroh la biserica sf. Varvara din complexul Meteorelor. Se înțelege că minunatele mănăstiri au fostpentru fiecare din noi un adevărat moment de înălțare duhovnicească.

În paraclisul mănăstirii Catoxenia am avut mângâierea de a săruta o parte din brâul Maicii Domnului, a moaștelor sf. ier Ioan Gură de Aur, sf. Haralambie, sf. Pantelimon, sf. Trifon, sfinții Zenovie și Zenovia. Apoi doamna preoteasă Carmen Voicescu, ghidul nostru, ne-a lecturat viața sf. cuv. David, copilul Înaintemergătorului, la care ne-am închinat. Pelerinajul a continuat cu cinstirea sf. moaște a sfinților Ioan Rusul, Nectarie, Patapie, iar a patra zi cu a marelui mucenic Efrem cel Nou.

Pentru fiecare dintre noi aceste zile binecuvântate au însemnat împlinirea rugăciunilor de a ajunge la rugătorii care au mijlocit pentru noi în diferite momente dificile din viața noastră, a sporirii duhovnicești și a vedea cum Dumnezeu dăruiește bucurii și împliniri celor care-L cinstesc pe El.