mass-media
 

„Educația tinerilor – fundament al vieții creștine autentice” - seminar și conferință susținute de biofizicianul Virgiliu Gheorghe

10 Decembrie 2016

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, în parohia "Sfântul Ierarh Grigorie Palama" din Como, domnul Virgiliu Gheorghe a susținut un seminar în care a dezbătut teme precum: relația corectă între membrii unei familii, depresia, alimentația sănătoasă, mijloacele media.

A doua zi, a prezentat creștinilor și tinerilor prezenți o parte din principiile educaționale creștine pe care părinții și tinerii ar trebui să le aibă în vedere în educarea copiilor și adolescenților.

Mângâierile sfântului ierarh Grigorie Palama dăruite comunității din Como

10 Decembrie 2016

Prima conferință, „Puterea atenției”, a fost dedicată, în principal, adolescenților, încercând să ne transmită un stil de gândire și de viață eficiente. În cea de-a doua conferință, „Viața spirituală și provocările lumii de azi”, s-a discutat despre dificultatea omului credincios (copil, adolescent și adult) în zilele noastre, de a face față mass-mediei care, în permanență, bombardează cu o gamă largă de știri, multe fără valoare, și reclame care ne introduc, fără a ne da seama, în societatea de consum.